In acest tutorial va prezint pas cu pas, cum se tricoteaza un sal pentru evenimente, conceput de mine, pentru cea mai frumoasa zi din viata unei femei, ziua nuntii.
Elegant, delicat, moale, luminos, feminin si romantic: toate aceste cuvinte descriu perfect aceasta piesa vestimentara.
Acest sal crosetat se poate purta la ocazii speciale peste o rochie de seara, precum si pentru orice ocazie, ori de cate ori aveti nevoie de o piesa care va face sa va simtiti confortabil, cu eleganta si stil.
Cu siguranta acest sal tricotat va atrage toate privirile si veti primi multe complimente.
Acest sal, dar si alte modele tricotate manual, le gasiti disponibile in magazinul meu online: https://gabrielafaur.ro
Sal crosetat pentru ocazii: tutorial pas cu pas
Instructiunile de realizare care vor urma se refera la marimea 36 pentru un bust de 90-100 cm.
La acest model de sal tricotat am folosit un fir care are in compozitie 30% lana, 40% acryl, 10% polyester, 10% lurex, 10% paiete. Daca va intrebati de ce am folosit acest fir, va raspund ca in primul rand este elegant si se lucreaza cu usurinta.
Andrelele folosite de mine sunt nr.5,dar foarte bine se pot folosi si nr.6. Pentru bordura crosetata am folosit croseta nr.3,5, in plus am mai avut nevoie de un ac de brosa si o margea de lemn.Daca nu aveti la dispozitie o margea de lemn puteti folosi orice margea care va place.
Pasul 1
Se monteaza pe acele circulare 62 de ochiuri si se lucreaza un rand pe fata si unul pe dos alternativ pana cand lucrul masoara 100 cm (aprox.145 randuri). Apoi se incheie cu croseta ochi la ochi.
Pasul2
Se continua cu bordura crosetata de pe marginea salului si se croseteaza cate 4 ochiuri de lant din 4 in 4 randuri avand la final 36 de spatii in care se incepe modelul crosetat asa cum este prezentat in schema. Se croseteaza partea de sus si apoi partea de jos a pelerinei.
Pasul 3
Se monteaza pe acele circulare 12 ochiuri si se lucreaza 16 randuri.Aceasta se incheie la mijlocul pelerinei (in fata) chiar pe locul unde se imbina capetele.
Pasul 4
Brosa floare crosetata se incepe lucrand 6 ochiuri de lant, se inchide cercul apoi se croseteaza 3 spatii cu cate 3 ochiuri de lant.
In fiecare spatiu se croseteaza primul piciorus orb la inceput apoi cate 6 picioruse simple terminand tot cu un piciorus orb.
In acest fel se umple fiecare spatiu rezultand la primul rand 3 petale. Se lucreaza al 2-lea rand cu 6 spatii a cate 4 ochiuri de lant in spatele celor 3 petale deja formate si se croseteaza cele 6 petale cu acelasi numar de picioruse ca primele 3.
Al 3-lea rand se croseteaza tot 6 spatii a cate 5 ochiuri de lant si se lucreaza 1 piciorus orb apoi 8 picioruse simple terminand petala cu un piciorus orb.
In acest mod se creaza o floare tridimensionala lucrand motive in straturi pentru a realiza petale care sa stea frumos unele peste altele.Acest efect se obtine lucrand in spatele randului precedent pentru a forma ochiurile noului cerc, lasindu-le pe cele deja lucrate la suprafata.
La sfarsit se coase in mijlocul florii, margica de lemn si acul de brosa.
In urmatoarele poze, puteti vedea cum arata salul crosetat finalizat.
Cum vi sa parut acest tutorial? A fost destul de explicit pentru a putea fi realizat? Daca aveti orice nelamurire, astept intrebarile voastre in modulul de comentarii, de mai jos.